Fapte 13,3: Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei, şi i-au lăsat să plece.
Atât Pavel cât şi Barnaba lucraseră ca slujitori ai lui Hristos, iar Dumnezeu binecuvântase din abundenţă eforturile lor, dar nici unul din ei nu mai fusese hirotonit înainte în slujba Evangheliei, în mod oficial, prin rugăciune şi punerea mâinilor. Ei erau acum autorizaţi de biserică nu numai să înveţe adevărul, dar să şi boteze şi să organizeze biserici, fiind investiţi cu autoritate ecleziastică deplină. Aceasta era o epocă importantă pentru biserică. Deşi zidul de despărţire dintre evrei şi neamuri fusese dărâmat prin moartea Domnului Hristos, lăsând neamurile să intre în privilegiile depline ale Evangheliei, vălul de pe ochii multor credincioşi evrei încă nu fusese dat la o parte, iar ei nu puteau discerne clar până la capăt ceea ce fusese abolit de Fiul lui Dumnezeu. Lucrarea trebuia acum dusă printre neamuri cu vigoare, iar rezultatul trebuia să fie întărirea bisericii printr-o mare recoltă de suflete. Istoria Mântuirii pag.303