Ioan 20:28, 29., Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” 29 „Tomo”, i-a zis Isus, „pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut.”
Toma n-a fost prezent la această ocazie. El n-a vrut să primească raportul ucenicilor cu umilinţă, ci a afirmat cu hotărâre şi încredere în sine că nu va crede până nu-şi va pune degetele pe semnele cuielor şi pe coasta în care a fost înfiptă suliţa nemiloasă. Prin aceasta el a arătat lipsă de încredere în fraţii lui. Dacă toţi ar cere aceeaşi dovadă, nimeni nu L-ar primi astăzi pe Isus şi n-ar crede în învierea Lui. Dar voia lui Dumnezeu era ca raportul ucenicilor să fie acceptat de cei care nu-L pot vedea şi auzi ei înşişi pe Mântuitorul înviat. Dumnezeu n-a privit cu plăcere necredinţa lui Toma… Dar el declarase că nu va fi mulţumit fără dovada pipăitului, pe lângă cea a văzului, iar Isus i-a dat ceea ce-şi dorise. Toma a strigat: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”. Dar Isus l-a mustrat pentru necredinţa lui… Istoria Mântuirii pag.237