Romani 1,17: „deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.””
În providenţa lui Dumnezeu, Luther s-a hotărât să viziteze Roma. Papa promisese o indulgenţă tuturor celor care urcau pe genunchi aşa numita scară a lui Petru. Într-o zi, Luther îndeplinea acest lucru când, deodată, o voce ca de tunet a părut să-i spună: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă!” El a sărit în picioare cu ruşine şi groază şi a fugit de la locul nesocotinţei lui. Acel text nu şi-a pierdut niciodată puterea asupra sufletului său. De la data aceea, el a văzut mai clar decât oricând înainte aberaţia încrederii în faptele omeneşti pentru mântuire şi necesitatea unei credinţe statornice în meritele lui Hristos. I se deschiseseră ochii şi nu aveau să li se mai închidă faţă de înşelătoriile satanice ale papalităţii. Când şi-a întors faţa de la Roma, el şi-a întors şi inima, iar de la data aceea separarea s-a adâncit până când el a rupt orice legătură cu biserica papală. Istoria Mântuirii pag.341