Fapte 2,25-27, Căci David zice despre El: „Eu aveam totdeauna pe Domnul înaintea mea, pentru că El este la dreapta mea, ca să nu mă clatin. De aceea, mi se bucură inima, şi mi se veseleşte limba; chiar şi trupul mi se va odihni în nădejde: căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa morţilor, şi nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea.
Petru arată aici că David nu putea vorbi referindu-se la sine, ci la Domnul Isus Hristos. David a murit de moarte naturală ca toţi oamenii; mormântul lui, cu ţărâna onorată pe care o conţinea, fusese păstrat cu mare grijă până în vremea aceea. David, ca împărat al lui Israel, precum şi ca profet, fusese onorat de Dumnezeu în mod deosebit. I s-au arătat în viziune profetică viaţa şi lucrarea Domnului Hristos. L-a văzut cum a fost respins, a văzut judecata Lui, răstignirea, îngroparea, învierea şi înălţarea Lui. Istoria Mântuirii pag.245