Evrei 11,37-38: au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferestrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi, ei, de care lumea nu era vrednică-au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului.
Eforturile lui Satana de a distruge prin violenţă biserica lui Dumnezeu au fost zadarnice. Marea luptă în care şi-au dat viaţa ucenicii lui Isus nu a încetat când aceşti credincioşi purtători de stindard au căzut la posturile lor. Prin înfrângere, ei au biruit. Lucrătorii lui Dumnezeu au fost omorâţi, dar lucrarea mergea neabătut înainte. Evanghelia a continuat să se răspândească şi numărul susţinătorilor ei să crească. Ea a pătruns în regiuni inaccesibile chiar şi vulturilor Romei. Un creştin a spus protestând înaintea conducătorilor păgâni care făceau să înainteze persecuţia: Puteţi „să ne omorâţi, să ne torturaţi, să ne condamnaţi… . Nedreptatea voastră este dovada că suntem nevinovaţi… . Nici cruzimea … nu vă foloseşte la nimic.” Dimpotrivă, era o invitaţie şi mai puternică de a-i aduce şi pe alţii la convingerea lor. „Noi ne înmulţim cu atât mai mult, cu cât ne cosiţi voi mai des; sângele creştinilor este o sămânţă.” Istoria Mântuirii pag.321