16 Octombrie

2 Timotei 3,12: De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniţi.

Apostolul Pavel spune că „toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi.” Cum se face, însă că în mare măsură, persecuţia pare că doarme? Singurul motiv este că biserica s-a conformat standardelor lumii, de aceea nu trezeşte nici o opoziţie. Religia zilelor noastre nu are caracterul curat şi sfânt ce caracteriza credinţa creştină din zilele Domnului Hristos şi ale apostolilor. Creştinismul pare să se bucure de aşa multă popularitate în lume numai şi numai datorită spiritului de compromis cu păcatul, datorită faptului că marile adevăruri ale Cuvântului lui Dumnezeu sunt privite cu atâta indiferenţă, din cauză că există atât de puţină evlavie vitală în biserică. Să reînvie credinţa şi puterea bisericii primare şi atunci va reînvia şi spiritul prigoanei, iar focurile persecuţiei se vor aprinde din nou. Istoria Mântuirii pag.323

This entry was posted in Devoţional. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.