Fapte 12,4: După ce l-a prins, şi l-a băgat în temniţă, l-a pus sub paza a patru cete de câte patru ostaşi, cu gând ca după Paşte să-l scoată înaintea norodului.
În noaptea dinaintea zilei stabilite pentru execuţie, Petru, legat cu lanţuri, dormea între cei doi soldaţi, ca de obicei. Irod, amintindu-şi de fuga lui Petru şi Ioan din temniţa în care fuseseră închişi din cauza credinţei, a dublat măsurile de precauţie cu această ocazie. Pentru a fi mai vigilenţi, soldaţii de gardă au fost făcuţi răspunzători pentru păzirea sigură a arestatului. El era legat, aşa cum s-a descris, într-o celulă de piatră masivă ale cărei uşi erau întărite şi zăvorâte. Şaisprezece oameni au fost însărcinaţi să păzească această celulă, făcând de gardă câte patru şi schimbându-se la intervale regulate. Istoria Mântuirii pag. 294