Marcu 6:7: „Atunci a chemat la Sine pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi, dându-le putere asupra duhurilor necurate.”
Luther avea zel, curaj şi îndrăzneală, iar uneori se afla în primejdia de a merge la extreme. Dumnezeu, însă, l-a ridicat pe Melanchton, care avea un caracter exact opus, ca să-l ajute pe Luther să ducă mai departe lucrarea de Reformă. Melanchton era timid, temător, precaut şi avea o mare răbdare. El era mult iubit de Dumnezeu. Cunoştea foarte bine Scripturile şi poseda o putere de judecată şi o înţelepciune extraordinare. Dragostea lui pentru cauza lui Dumnezeu era egală cu a lui Luther. Domnul le-a legat inimile; erau prieteni nedespărţiţi. Istoria Mântuirii pag. 349