Fapte 12,9-10: Petru a ieşit afară, şi a mers după el, fără să ştie dacă ce făcea îngerul este adevărat. I se părea că are o vedenie. După ce au trecut de straja întâia şi a doua, au ajuns la poarta de fier, care dă în cetate, şi ea li s-a deschis singură; au ieşit, şi au trecut într-o uliţă. Îndată, îngerul a plecat de lângă el.
După ce lumina cerească s-a stins, Petru a rămas în întuneric dens. Acesta părea să se risipească treptat, pe măsură ce ochii lui se obişnuiau cu el. Aflându-se singur pe uliţa liniştită, cu aerul rece al nopţii peste fruntea lui, Petru a realizat că ceea ce i se întâmplase nu fusese un vis sau o viziune. Era liber, într-o parte cunoscută a cetăţii; recunoştea locul, pe care îl frecventase adesea şi pe unde se aştepta să treacă pentru ultima oară în acea dimineaţă în drum spre locul execuţiei. Şi-a amintit că adormise legat între doi soldaţi, cu sandalele şi haina scoase. S-a verificat şi a văzut că era îmbrăcat şi încins. Istoria Mântuirii pag.296