5 Noiembrie

2 Petru 1,20-21: „Fiindcă mai întâi de toate, să ştiţi că nici o prorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură. Căci nici o prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.

Scripturile au fost primite favorabil de clasele înalte, care în acel timp erau singurele ce ştiau să citească. Wycliffe a învăţat doctrinele distincte ale protestantismului: mântuirea prin credinţa în Hristos şi infailibilitatea aparţinând numai Scripturilor. Mulţi preoţi i s-au alăturat, punând Biblia în circulaţie şi predicând Evanghelia; iar efectul acestei lucrări, precum şi al scrierilor lui Wycliffe, a fost atât de puternic, încât aproape jumătate din populaţia Angliei a primit noua credinţă. Împărăţia întunericului tremura. Eforturile duşmanilor lui de a-i opri lucrarea şi de a-i lua viaţa n-au avut succes, iar el a murit în pace, la vârsta de şaizeci şi unu de ani, în timp ce slujea la altar. Istoria Mântuirii pag.337

This entry was posted in Devoţional. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *