Ajutoare Galaţi – Dare de seamă

S-a plecat de la Dej sâmbătă seara, 28 septembrie 2013, până la Reghin, Topliţa şi Ploieşti de unde am mai primit câteva pachete cu haine şi încălţăminte noi şi uzate şi alimente.

Din Ploieşti am plecat luni dimineaţa, 30 septembrie 2013, pe o vreme foarte urâtă, pe tot parcursul zilei a plouat torenţial. De asemenea, la întoarcere a continuat să plouă şi să bată vântul în rafale puternice.

 

De la primăria din localitatea Pechea ni s-a spus că localitatea vecină, Costache Negri a fost mult mai afectată şi ar fi bine să mergem acolo pentru că e mai mare nevoie de ajutoare.

În Costache Negri am fost primiţi de secretara primăriei, iar apoi de d-nul primar, care ne-a îndrumat la Căminul Cultural pentru a lăsa hainele.

În ceea ce priveşte alimentele şi lenjeria de pat şi păturile, am preferat să le distribuim noi personal. De la primărie a fost trimis un reprezentant şi am găsit o altă persoană din comună care a binevoit să ne ajute. În total au fost distribuite un număr de aproximativ 120 de pachete cu alimente.

Câteva lucruri care ne-au impresionat în mod plăcut:

Oamenii nu s-au îmbulzit să primească ajutoarele, ci au aşteptat calmi să li se înmâneze fiecăruia după nevoile proprii.

Multe persoane au refuzat foarte politicos anumite alimente (de ex. cartofi) spunând să le ducem altora care au fost afectaţi mai mult decât ei.

După ce am dat câteva pachete unor femei, a venit un bărbat să ne mulţumească, iar când am vrut să îi dăm şi lui un pachet, ne-a mulţumit din nou spunând că e suficient că a primit soţia sa, lucru pe care noi nu îl ştiam.

Atât reprezentanţii primăriei, cât şi oamenii ne-au povestit că sunt surprinşi de cantitatea de ajutoare şi rapiditatea cu care au venit acestea, inclusiv hrană caldă zilnic, începând cu ziua următoare catastrofei.

Necesitatea cea mai mare rămâne aceea a locuinţelor, ţinând cont că marea majoritate a caselor sunt din chirpici. Atât inundaţiile, dar mai ales vremea ploioasă şi rece fac aproape imposibilă uscarea pereţilor şi a lucrurilor care au fost afectate de ape.

Mulţi au primit containere amenajate pentru locuit, dar acestea sunt o soluţie temporară.

Oamenii îşi plâng agoniseala de o viaţă pierdută în câteva clipe, dar în acelaşi timp mulţumesc lui Dumnezeu pentru că încă mai sunt în viaţă după ce mulţi au reuşit să îşi scape vieţile suindu-se în podurile caselor.

Viaţa în localitate continuă normal, iar cei mai puţin afectaţi sunt binevoitori să dea o mână de ajutor celorlalţi.

Să nu uităm că încă e nevoie de mult ajutor pentru a se reface strictul necesar ca aceşti oameni să îşi reia cursul vieţii şi să poată intra liniştiţi în propriile case.

 

În numele organizatorilor, mulţumim pe această cale tuturor persoanelor care au ajutat cu oricât de mult sau puţin, amintind cuvintele înţelepte din Proverbele lui Solomon, capitolul 22, versetul 9: “Omul milostiv va fi binecuvântat, pentru că dă săracului din pâinea lui.”

This entry was posted in Social (Diaconie). Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *