27 Martie 2016
„O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul, care zice: ,,Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi”, dintre care cel dintîi sunt eu. Dar am căpătat îndurare, pentru ca Isus Hristos să-Şi arate în mine, cel dintâi, toată îndelunga Lui răbdare, ca o pildă celor ce ar crede în El, în urmă, ca să capete viața vecinică.” 1 Timotei 1:5
„Mulţi acceptă religia numai cu mintea, o formă a sfinţirii, pe când inima nu este curată. Rugăciunea noastră ar trebui să fie însă: „Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic” (Psalmul 51,10). Ocupaţi-vă în mod sincer de mântuirea voastră! Fiţi tot aşa de zeloşi şi de stăruitori în aceasta, cum aţi fi dacă viaţa aceasta trecătoare v-ar fi în primejdie! Problema aceasta trebuie rezolvată între Dumnezeu şi voi înşivă, rezolvată pentru veşnicie. Numai o falsă speranţă, şi nimic mai mult va constitui ruina voastră. Studiaţi Cuvântul lui Dumnezeu cu multă rugăciune! Acest Cuvânt prezintă înaintea voastră legea lui Dumnezeu şi viaţa Domnului Hristos, marile principii ale sfinţirii, fără de care „nimeni nu va vedea pe Dumnezeu” (Evrei 12,14). Cuvântul lui Dumnezeu convinge de păcat; el descoperă în mod clar calea mântuirii. Daţi-i ascultare, căci este vocea lui Dumnezeu care vorbeşte inimii voastre! Când ajungeţi să vedeţi grozăvia păcatului, cum şi pe voi înşivă, aşa cum sunteţi în realitate, nu disperaţi! Domnul Hristos a venit să mântuiască pe cei păcătoşi. Noi nu trebuie să-L împăcăm pe Dumnezeu cu noi, ci: o, minunată iubire!: „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine” (2 Corinteni 5,19). El doreşte nespus de mult să câştige pentru Sine: prin iubirea Sa: inimile copiilor Săi înstrăinaţi de El. Nici un părinte pământesc nu poate fi atât de răbdător cu greşelile şi scăderile copiilor săi, aşa cum este Dumnezeu cu aceia pe care-i caută să-i mântuiască. Nimeni nu poate mijloci cu atâta căldură pentru cel păcătos. Buzele omeneşti n-au adresat niciodată invitaţii aşa de iubitoare celor rătăcitori, aşa cum face El. Toate făgăduinţele Sale, toate avertizările Sale nu sunt decât suspinele iubirii Sale nemărginite.” E.G.White, Calea către Hristos, pag. 35
26 Martie 2016
„Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuși este în lumină, avem părtășie unii cu alții; și sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curățește de orice păcat.” – 1 Ioan 1:7
„Sângele preţios al lui Isus este izvorul pregătit să cureţe sufletul de întinăciunea păcatului. Când vă hotărâţi să-L acceptaţi pe El ca prieten, o lumină nouă şi trainică va străluci de la crucea lui Hristos. Un simţământ adevărat al sacrificiului şi mijlocirii scumpului nostru Mântuitor va zdrobi inima care devenise împietrită de păcat şi în suflet veţi avea iubire, recunoştinţă şi smerenie. Predarea inimii lui Isus îl face pe cel răzvrătit să se pocăiască şi apoi vorbirea sufletului ascultător este: „Cele vechi s-au dus; iată că toate lucrurile s-au făcut noi”. Aceasta este adevărata religie a Bibliei. Tot ce este mai puţin decât atât este înşelăciune. Tinerii n-au înţeles că libertatea şi lumina pot fi păstrate numai prin lepădare de sine şi o continuă veghere şi rugăciune, împreună cu o constantă încredere în meritele sângelui lui Hristos. Când Duhul Sfânt vine asupra sufletului, voinţa şi puterile omului trebuie să răspundă influenţei Lui. Cei care rămân în Hristos vor fi fericiţi, veseli şi bucuroşi în Dumnezeu. O blândeţe calmă se va manifesta în glas, un respect pentru lucrurile spirituale şi veşnice vor fi exprimate în acţiune şi muzică, o muzică veselă, care va răsuna de pe buze, pentru că ea adie de la tronul lui Dumnezeu. Aceasta este taina evlaviei, care nu-i uşor de explicat, dar, cu toate acestea, este simţită şi gustată. O inimă încăpăţânată şi răzvrătită poate închide uşa pentru toate plăcutele influenţe ale harului lui Dumnezeu şi pentru toată bucuria în Duhul Sfânt, dar căile înţelepciunii sunt căi ale prieteniei şi toate cărările ei sunt pace. Cu cât suntem mai strâns legaţi de Hristos, cu atât mai mult vor arăta cuvintele şi faptele noastre puterea alinătoare şi transformatoare a harului Său.” E.G.White, Mărturii vol. IV, pag. 626.
25 Martie 2016
,,Eu sunt Pâinea vieții. Cine vine la Mine, nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine, nu va înseta niciodată.” Ioan 6:35
„Capitolul 6 din Ioan conţine cele mai preţioase şi importante adevăruri pentru toţi cei care învaţă în şcolile noastre. Dacă doresc acea educaţie care va dura cât timpul şi veşnicia, atunci ei trebuie să pună în practică, în viaţa lor, minunatele adevăruri din acest capitol. Întregul capitol este deosebit de instructiv, însă este foarte puţin înţeles. Noi îi îndemnăm pe studenţi să ţină seama de aceste cuvinte ale Domnului Hristos, pentru a putea înţelege privilegiile pe care le au. Domnul Isus ne învaţă ce este El pentru noi şi care vor fi avantajele dacă fiecare, în mod individual, ne vom hrăni cu cuvintele Sale, dându-ne seama că El este marele centru al vieţii noastre. „Cuvintele pe care vi le spun Eu „sunt duh şi viaţă”, a spus El. Avându-L pe Domnul Hristos în inimă, noi avem privirea aţintită numai spre slava lui Dumnezeu. Noi trebuie să ne luptăm să înţelegem ce înseamnă a fi în desăvârşită unire cu Hristos, care este jertfa pentru păcatele noastre şi pentru păcatele întregii lumi, înlocuitorul şi garantul nostru în faţa Domnului Dumnezeului cerurilor. Viaţa noastră trebuie să fie legată de viaţa lui Hristos, noi trebuie să ne hrănim continuu de la El, să avem părtăşie cu El, pâinea vie care s-a coborât din cer, alimentându-ne continuu dintr-o fântână mereu proaspătă, care ne oferă în permanenţă comori îmbelşugate. Când aceasta este într-adevăr experienţa creştinului, atunci în viaţa lui se va vedea dinamism, simplitate, umilinţă, blândeţe şi smerenie a inimii, toate acestea arătând tuturor cu cine este el în legătură, şi anume că a fost cu Isus şi a învăţat de la El.” – E. G. White, Principiile Fundamentale ale Educației Creștine, pag. 456.
24 Martie 2016
„Vreau să zic: taina ținută ascunsă din vecinicii şi în toate veacurile, dar descoperită acum sfinților Lui, cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăția slavei tainei acesteia între Neamuri, şi anume: Hristos în voi, nădejdea slavei.” Coloseni 1:26,27
„Viaţa noastră trebuie să fie strâns legată de viaţa Domnului Hristos, noi trebuie să primim mereu de la El, să ne împărtăşim de pâinea vieţii care se pogoară din cer şi să ne adăpăm din fântâna tot mereu proaspătă, care dă mereu la iveală îmbelşugatele ei comori. Dacă avem totdeauna pe Dumnezeu înaintea noastră, lăsând ca inimile noastre să înalţe mulţumiri şi laude la adresa Sa atunci, viaţa noastră religioasă va cunoaşte o continuă reînviorare. Rugăciunile noastre vor lua atunci forma unei conversaţii cu Dumnezeu, aşa ca şi când am vorbi unui prieten. El ne va vorbi atunci personal despre tainele Sale. Adesea vom avea simţământul plăcut şi fericit al prezenţei Domnului Hristos. Adeseori inimile noastre vor arde în lăuntrul nostru atunci când El ni Se va alătura spre o plăcută comuniune cu noi, aşa cum a avut şi cu Enoh. Atunci când în adevăr aceasta este experienţa creştinului, în viaţa sa se va vedea simplitate, umilinţă, blândeţe şi o inimă smerită, care arată tuturor celor cu care se asociază, că el a fost cu Isus şi a învăţat de la El. Religia Domnului Hristos se va descoperi în aceia care o posedă ca fiind un principiu pătrunzător şi dătător de viaţă o energie spirituală vie şi lucrătoare. Ea se va manifesta prin prospeţime, putere şi bucuria unei continue tinereţi. Inima care primeşte Cuvântul lui Dumnezeu, nu este asemenea unei bălţi din care apa seacă prin evaporare şi nici un bazin spart din care se scurge conţinutul lui preţios. Ci este asemenea torentului unui munte alimentat de izvoare ce nu seacă şi ale cărui ape reci şi limpezi sar din stâncă în stâncă, răcorind pe cel obosit, însetat şi împovărat. Această experienţă dă fiecărui învăţător al adevărului acele calităţi care îl vor face un reprezentant al Domnului Hristos. Spiritul învăţăturilor Domnului Hristos, va da putere şi claritate celor spuse de el, precum şi rugăciunilor lui. Mărturia lui despre Domnul Hristos nu va fi o mărturie îngustă, lipsită de viaţă. Slujitorul lui Dumnezeu nu va vorbi mereu despre unul şi acelaşi subiect. Mintea va fi deschisă unei continue iluminări a Duhului Sfânt.” – E.G.White, Parabolele Domnului Hristos, pag 130.
23 Martie 2016
„Trimite lumina şi credincioşia Ta, ca să mă călăuzească, şi să mă ducă la muntele Tău cel sfânt şi la locaşurile Tale! Atunci voi merge la altarul lui Dumnezeu, la altarul lui Dumnezeu, care este bucuria şi veselia mea, şi Te voi lăuda cu arfa, Dumnezeule, Dumnezeul meu!” – Psalm 43:3,4.
„Desăvârşirea există şi în cele mai mici, şi în cele mai mari lucrări ale lui Dumnezeu. Mâna care a aşezat lumile în spaţiu este mâna care modelează florile de pe câmp. Examinaţi sub microscop cele mai mărunte şi mai comune flori care cresc pe marginea drumului şi observaţi frumuseţea şi desăvârşirea minunată în toate părţile acestora. Tot aşa, desăvârşirea poate fi găsită şi în cele mai umile existenţe; cele mai comune sarcini, împlinite cu o credincioşie străbătută de iubire, sunt frumoase înaintea lui Dumnezeu. Atenţia plină de conştiinciozitate acordată lucrurilor mărunte ne va face împreună lucrători cu Dumnezeu şi ne va aduce lauda de la Acela care vede şi cunoaşte totul. Curcubeul care îşi întinde pe cer arcul său de lumină este o mărturie despre „legământul cel veşnic dintre Dumnezeu şi toate vieţuitoarele de orice trup de pe pământ.” Geneza 9,16. Iar curcubeul care înconjoară tronul de sus este, de asemenea, pentru copiii Săi, o dovadă a legământului Său de pace. Aşa cum curcubeul din nor este rezultatul unirii dintre ploaie şi razele soarelui, curcubeul care se află deasupra tronului lui Dumnezeu reprezintă unirea dintre îndurarea şi dreptatea Sa. Sufletului păcătos, dar care se pocăieşte, Dumnezeu îi spune: Trăieşte; „am găsit un preţ de răscumpărare.” Iov 33,24 „După cum jurasem că apele lui Noe nu vor mai veni pe pământ, tot aşa jur că nu Mă voi mai mânia pe tine şi nu te voi mai mustra. Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine.” Isaia 54,9.10″ – E. G. White, Educația, pag. 115
22 Martie 2016
„Când privesc cerurile-lucrarea mâinilor Tale – luna şi stelele pe care le-ai făcut, îmi zic: ,,Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă? L-ai făcut cu puțin mai pe jos decât Dumnezeu, şi l-ai încununat cu slavă şi cu cinste. I-ai dat stăpânire peste lucrurile mâinilor Tale, toate le-ai pus supt picioarele lui.” Psalm 8:3-6
„În vremurile de demult, când oamenii erau călăuziţi de Dumnezeu, viaţa era simplă. Ei locuiau aproape de inima naturii. Copiii munceau împreună cu părinţii lor şi studiau frumuseţile şi tainele comorii naturii. Şi acolo, în liniştea câmpului şi a pădurii, ei cugetau la acele adevăruri măreţe, transmise ca o moştenire sacră din generaţie în generaţie. O astfel de instruire a produs oameni puternici. În veacul acesta, viaţa a devenit artificială, iar oamenii au degenerat. Dacă nu ne putem întoarce cu totul la obiceiurile simple ale acelor vremuri, noi am putea învăţa din ele lecţii care să facă din momentele noastre de recreare ceea ce însuşi numele implică – momente în care cu adevărat clădim atât pentru trup, cât şi pentru minte şi suflet.Să nu gândiţi că Dumnezeu doreşte ca noi să renunţăm la tot ce poate fi pentru fericirea noastră. Lucrurile la care El ne cere să renunţăm nu sunt pentru binele şi fericirea noastră. Dumnezeul care a făcut să crească pomii cei falnici şi i-a îmbrăcat cu un frunziş atât de bogat, care a creat atâtea flori frumoase şi încântătoare, care a făcut cu mâna Lui lucrări atât de minunate în natură, nu doreşte ca noi să fim nefericiţi; El nu doreşte ca noi să nu avem gust şi plăcere pentru aceste lucruri. El le-a făcut ca să ne bucurăm de ele. Scopul Său este ca noi să ne bucurăm de tot ceea ce constituie farmecul naturii, care este creaţiunea Sa.” E.G.White, Căminul Advent, pag. 502
21 Martie 2016
„Legea Domnului este desăvârşită, şi înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată şi dă înțelepciune celui neştiutor. Orânduirile Domnului sunt fără prihană, şi veselesc inima; poruncile Domnului sunt curate şi luminează ochii.” Psalm 19:7,8
„Biblia ne deschide cuvintele vieţii ; căci ea ne familiarizează cu Domnul Hristos, care este viaţa noastră. Pentru a putea avea o credinţă autentică, întemeiată pe Hristos, trebuie să-L cunoaştem pe El aşa cum este reprezentat în Cuvânt. Credinţa este demnă de încredere. Nu este ceva ce are de-a face cu ceea ce ne convine sau care este în acord cu impulsul sau emoţia de moment; ci este un principiu care îşi are temelia în Isus Hristos. Şi această credinţă trebuie exercitată continuu prin studiu stăruitor, asiduu, al Cuvântului. Cuvântul devine astfel un mijloc viu; iar noi suntem sfinţiţ prin adevăr. Duhul Sfânt ne-a fost dat ca ajutor în studiul Cuvântului. Domnul Isus promite: „Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu” (Ioan 14, 26). Cei care sunt învăţaţi de Duhul Sfânt vor fi în stare să-i înveţe pe alţii din Cuvânt în mod inteligent. Şi când se studiază Cartea, implorând călăuzirea Duhului Sfânt şi cu o deplină consacrare a inimii, care este sfinţită prin adevăr, acesta va împlini tot ce a făgăduit Isus. Consecinţa studierii Bibliei în acest mod va fi minţi echilibrate; căci puterile fizice, mintale şi morale se vor dezvolta în mod armonios. Cunoştinţa spirituală nu va fi paralizată. Priceperea va fi stimulată; simţurile vor fi trezite; conştiinţa va fi sensibilizată; sentimentele vor fi curăţite; va fi creată o atmosferă morală mai bună; şi va fi împărtăşită o nouă putere de a rezista împotriva ispitei. Şi toţi, atât profesori, cât şi elevi, vor deveni activi şi serioşi în lucrarea lui Dumnezeu.” E.G. White, Principiile fundamentale ale educației creștine, pag. 434
20 Martie 2016
„Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morții, şi pentru arătarea şi Împărăția Sa: propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândețea şi învățătura.” 2 Timotei 4:1,2
„Domnul voia să-l înveţe pe poporul Său să recunoască justeţea pedepselor Sale, pentru ca şi alţii să se teamă. Se aflau unii în mijlocul lui Israel pe care avertismentul acestei pedepse teribile îi putea salva, făcându-i să nu abuzeze de îndelunga răbdare a lui Dumnezeu până acolo, încât şi ei să-şi sigileze propriul destin. Mustrarea divină se află asupra acelei false simpatii pentru păcătosul care caută să-şi scuze păcatul. Ca efect al păcatului, simţurile morale amorţesc până acolo, încât cel care săvârşeşte răul nu-şi dă seama de enormitatea abaterilor lui şi, fără puterea convingătoare a Duhului Sfânt, rămâne într-o orbire parţială faţă de păcatul său. Este de datoria slujitorilor lui Dumnezeu de a le arăta acestor greşiţi primejdia în care se află. Aceia care nimicesc efectul avertizărilor, orbind ochii păcătoşilor spre a nu vedea caracterul real şi urmările păcatului, se mângâie adesea cu gândul că dau dovadă, în felul acesta, de multă iubire; dar, în realitate, ei lucrează în mod direct spre a se opune şi a împiedica lucrarea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu; ei îl leagănă pe păcătos, ca să adoarmă pe marginea prăpastiei. În acest fel, se fac părtaşi de vinovăţia lui şi se fac vrednici de o teribilă răspundere pentru atitudinea lui de nepocăinţă. Mulţi, foarte mulţi merg spre ruină, ca rezultat al acestei false şi înşelătoare simpatii.” Patriarhi și profeți, pag. 362
19 Martie 2016
„Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea în elepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” 2 Timotei 3:16,17
„Suntem datori Celui ce ne-a adus la existenţă pentru talentele care ne-au fost încredinţate. Şi este datoria noastră faţă de Creator de a ne cultiva şi perfecţiona aceste talente. Educaţia ne va disciplina mintea, îi va dezvolta puterile şi le va direcţiona astfel încât să putem fi de folos în promovarea slavei lui Dumnezeu. Viaţa veşnică! O, dacă am putea-o înţelege prin lecţiile pe care ni le-a dat Isus! Întrebările pe care ucenicii I le puneau lui Isus după retragerea mulţimilor şi învăţăturile pe care El li le explica atunci mai adânc sunt esenţiale pentru înţelegerea mulţimilor de azi. Trebuie învăţată evlavia practică. Aceia care studiază şi aplică învăţăturile lui Isus vor obţine o educaţie esenţială în cunoaşterea Bibliei. Fiecare profesor va fi într-o zi cercetat, potrivit standardului Cuvântului lui Dumnezeu, de către cel mai mare Profesor pe care lumea L-a cunoscut vreodată. Credinţa în marile adevăruri pe care El le-a prezentat va lucra o transformare în toţi cei care le primesc cu adevărat. Iubirea adevărului lui Isus înseamnă iubirea a tot ce cuprind învăţăturile Sale. Profesorii noştri trebuie să-şi dea silinţa să urmeze exemplul Lui şi să nutrească spiritul Său de simpatie blândă. Nici unul să nu se lipsească, în lucrarea lui, de dragostea lui Hristos, ci fiecare să se întrebe: Este viaţa mea o viaţă plină? Sunt eu călăuzit de Duhul Sfânt? Privilegiul fiecărui educator este acela de a dovedi puterea unui slujitor sincer, harnic şi care Îl iubeşte pe Hristos. Profesorul spiritual nu va avea niciodată o religie nesigură. Dacă iubeşte cu adevărat slujirea lui Hristos, el va avea discernământ spiritual şi o viaţă spirituală.” E. G. White, Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, pag. 362.
18 Martie 2016
„Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viața şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceți părtaşi firii dumnezeieşti, după ce ați fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte.” 2 Petru 1:3,4.
„În Evanghelia Sa, Dumnezeu vorbeşte nu numai de beneficiile dezvoltării capacităţii mintale a omului, ci şi de faptul că simţurile morale pot fi trezite. Acest lucru este ilustrat prin exemplul lui Daniel şi al celor trei tineri evrei. Ei au avut mereu în minte temerea de Domnul, iar urmarea a fost după cum este raportat: „Dumnezeu a dat acestor patru tineri ştiinţă şi pricepere pentru tot felul de scrieri şi înţelepciune; mai ales însă a făcut pe Daniel priceput în toate vedeniile şi în toate visele” (Daniel 1, 17). Domnul Hristos a spus: „Ferice mai degrabă de cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-L păzesc” (Luca 11, 28). Numai pâinea vieţii poate satisface sufletul înfometat. Numai apa vieţii poate potoli setea sufletului însetat. Minţile ucenicilor au fost adesea aţâţate de curiozitate, însă, în loc să le satisfacă dorinţa de a cunoaşte lucruri care nu erau necesare pentru îndeplinirea lucrării lor, El a deschis noi canale de gândire pentru minţile lor. El le-a dat acele învăţături atât de necesare pentru evlavia practică. Multe domenii de studiu pe care studenţii ar trebui să le facă timp de ani de zile, perioadă în care nu pot face lucrare, nu constituie un lucru după rânduiala lui Dumnezeu. Domnul Hristos a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut. Când a spus: „Urmaţi-Mă”, El şi-a asumat poziţia de învăţător. Toată lumina pe care El a adus-o din ceruri trebuie să fie folosită pentru a le descoperi oamenilor groapa pieirii în care au fost aruncaţi de păcatele lor şi pentru a-i îndrepta spre singura cale pe care pot merge, cu speranţa de a ajunge la un loc de siguranţă. Razele strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii luminează această cale, iar omul care merge pe ea, deşi este nesăbuit, nu trebuie să se rătăcească.” Principiile fundamentale ale educației creștine, pag. 340
17 Martie 2016
„Urmăriți pacea cu toți şi sfințirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul.” Evrei 12:14
Adevărata sfinţire vine prin punerea în practică a principiului iubirii. „Dumnezeu este iubire; şi cine rămâne în iubire, rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el” (1 Ioan 4,16). Viaţa aceluia în a cărui inimă dăinuieşte Hristos va da pe faţă o evlavie practică. Caracterul va fi curăţit, înălţat, înnobilat şi glorificat. Învăţătura curată se va contopi împreună cu lucrările neprihănirii, preceptele cereşti se vor întreţese cu practicile sfinte. Cei care vor să dobândească binecuvântarea sfinţirii trebuie să înveţe mai întâi ce înseamnă sacrificiul de sine. Crucea lui Hristos este stâlpul central de care atârnă „o greutate veşnică de slavă”. „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze” (2 Cor. 4,17; Matei 16,24). Mireasma iubirii noastre faţă de semenii noştri este aceea care dezvăluie iubirea noastră pentru Dumnezeu. Răbdarea în slujire este factorul care aduce odihnă sufletului. Prin muncă umilă, plină de râvnă şi credincioşie este dezvoltată buna stare a lui Israel. Dumnezeu îl susţine şi întăreşte pe acela care este binevoitor să urmeze calea lui Hristos. Sfinţirea nu este lucrarea unei clipe, a unei ore, a unei zile, ci a unei vieţi întregi. Ea nu este dobândită printr-o fericită străfulgerare a sentimentelor, ci este rezultatul unei continue morţi faţă de păcat şi al unei neîntrerupte trăiri pentru Hristos. Relele nu pot fi îndreptate şi nici schimbări nu pot fi săvârşite în caracter prin sforţări slabe, făcute din când în când. Noi vom birui numai printr-un efort îndelung şi stăruitor, cum şi printr-o disciplină aspră şi o luptă dârză. În nici o zi nu ştim cât de crâncenă va fi lupta a doua zi. Atâta timp cât domneşte Satana, avem de supus eul şi de învins păcate obişnuite; atâta timp cât va dăinui viaţa, nu va fi loc de oprire şi nici punct pe care, atingându-l, să spunem: Am atins desăvârşirea. Sfinţirea este rezultatul ascultării unei vieţi întregi. Nici unul dintre apostoli sau profeţi nu a pretins vreodată a fi fără păcat. Bărbaţi care au trăit cel mai aproape de Dumnezeu, bărbaţi care mai degrabă ar fi fost dispuşi să-şi sacrifice viaţa decât să săvârşească cu bună ştiinţă o faptă rea, bărbaţi pe care Dumnezeu i-a onorat cu lumină şi putere divină au mărturisit păcătoşenia firii lor. Ei nu şi-au pus încrederea în braţul de carne, nu au pretins că au o neprihănire a lor, ci s-au încrezut în totul în neprihănirea lui Hristos.” E.G.White, Istoria Faptelor Apostolilor, pag. 561
16 Martie 2016
„Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” Ioan 15:35
Cu cât semănăm mai mult în caracter cu Mântuitorul nostru, cu atât mai mare va fi iubirea noastră faţă de aceia pentru care a murit El. Creştinii care manifestă un spirit de iubire neegoistă unul faţă de celălalt dau o mărturie pentru Hristos, căreia cei necredincioşi nu-i pot rezista şi nici n-o pot tăgădui. Este imposibil să estimezi puterea unui astfel de exemplu. Nimic nu va înfrânge cu atâta succes cursele lui Satana şi ale emisarilor lui, nimic nu va zidi Împărăţia Răscumpărătorului, ca iubirea Domnului Hristos manifestată de către membrii bisericii. De pace şi prosperitate te poţi bucura numai dacă blândeţea şi iubirea sunt exercitate în mod activ. În prima sa epistolă către Corinteni, apostolul Pavel prezintă importanţa acelei iubiri care trebuie să fie nutrită de către urmaşii Domnului Hristos. „Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor. Şi chiar dacă aş avea darul proorociei, şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic. Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.” Nu contează cât de pompoasă îi este mărturisirea de credinţă; acela a cărui inimă nu este plină de iubire faţă de Dumnezeu şi pentru aproapele lui nu este un ucenic al Domnului Hristos. Deşi ar putea să aibă o credinţă mare, având chiar puterea de a face minuni, totuşi, lipsită de iubire, credinţa sa ar fi fără folos. El poate să dea pe faţă o mare dărnicie, să-şi dea toată averea săracilor; dar din alte motive decât dintr-o iubire adevărată, faptul acesta însă nu-l va recomanda să se bucure de favoarea lui Dumnezeu. În felul său, el poate să aibă o moarte de martir, şi cu toate acestea, dacă este lipsit de aurul iubirii, să fie privit de Dumnezeu ca un entuziast înşelat sau un ipocrit ambiţios. Apostolul începe să enumere roadele dragostei: „Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte”. Iubirea divină stăpânind în inimă înlătură mândria şi egoismul. „Dragostea nu pizmuieşte, nu se umflă de mândrie.” Cea mai curată bucurie izvorăşte dintr-o profundă umilinţă. Cele mai puternice şi cele mai nobile caractere au la bază răbdarea şi iubirea, cum şi supunerea plină de încredere faţă de voia lui Dumnezeu. – E.G.White, Mărturii vol. 5, pag 168
15 Martie 2016
„Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” Filipeni 4:7
„Pacea lui Hristos, pacea lui Hristos – banii n-o pot cumpăra, talentul strălucitor n-o poate insufla, intelectul n-o poate asigura; ea este darul lui Dumnezeu. Religia lui Hristos – cum să-i fac pe toţi să înţeleagă pierderea lor cea mare, dacă nu ajung să aducă principiile ei în viaţa de toate zilele? Puterea creştinului constă în blândeţea şi smerenia lui Hristos. Acestea sunt într-adevăr mai preţioase decât toate lucrurile pe care le poate făuri geniul sau le poate cumpăra bogăţia. Dintre toate lucrurile care sunt căutate, îndrăgite şi cultivate, nu există nimic aşa de valoros înaintea lui Dumnezeu ca o inimă curată, o dispoziţie îmbibată cu recunoştinţă şi pace. Dacă în inimă există armonia divină a adevărului şi iubirii, acestea vor străluci în afară în cuvinte şi fapte. Cea mai atentă practicare exterioară a corectitudinii şi etichetei din viaţă n-are putere suficientă să înlăture iritarea, judecata severă şi vorbirea nepotrivită. În inimă trebuie să sălăşluiască spiritul adevăratei generozităţi. Iubirea împărtăşeşte posesorului ei har, bunăcuviinţă şi farmec în comportament. Iubirea iluminează înfăţişarea şi potoleşte vocea, ea perfecţionează şi înalţă omul întreg. Îl aduce în armonie cu Dumnezeu pentru că este un atribut ceresc.” – E.G.White, Mărturii, vol. 4, pag. 560.
14 Martie 2016
” Vă îndemn dar, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.” Romani 12:1
„Oare dacă cineva doreşte să devină un om educat trebuie să-L jefuiască pe Dumnezeu şi să nu-L slujească cu toate puterile spiritului, sufletului şi trupului? Dumnezeu vă cere să fiţi împlinitori ai Cuvântului Său, pentru a putea fi instruiţi pe deplin cu privire la principiile care vă vor ajuta să fiţi potriviţi pentru ceruri. Nu trebuie urmată nici o metodă de educaţie care dă la o parte Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu să fie sfătuitorul vostru principal. Scopul educaţiei este de a prelua lumină pe care să o puteţi împărtăşi mai departe, lăsând-o să strălucească pentru alţii prin fapte bune. Cunoaşterea de Dumnezeu este cea mai înaltă educaţie. „Aşa vorbeşte Domnul: ‘Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată şi dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu, zice Domnul'” (Ier. 9, 23.24). Citiţi primul şi al doilea capitol din 1 Corinteni cu cel mai profund interes şi rugaţi-vă ca Dumnezeu să vă dea înţelepciune ca să puteţi înţelege şi pune în practică adevărurile descoperite acolo. „De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii ca să facă de ruşine pe cele tari. Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt, pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu. Şi voi, prin El, sunteţi în Isus Hristos. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare, pentru ca, după cum este scris: ‘cine se laudă, să se laude în Domnul’.” (1 Cor. 1, 26-31). „Domnul este înălţat şi locuieşte în înălţime. El umple Sionul de nepărtinire şi dreptate. Zilele tale sunt statornice, înţelepciunea şi priceperea sunt un izvor de mântuire; frica de Domnul, iată comoara Sionului.” (Isa. 33, 5.6).” – E.G.White, Principiile fundamentale ale educației creștine, pag.353
13 Martie 2016
„Dar voi, prea iubiților, zidiți-vă sufleteşte pe credința voastră prea sfântă, rugați-vă prin Duhul Sfînt, țineți-vă în dragostea lui Dumnezeu, şi aşteptați îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viața vecinică.” Iuda 20,21
„Daniel a fost supus celor mai puternice ispite care i-ar putea asalta pe tinerii de astăzi; cu toate acestea, a rămas credincios educaţiei religioase pe care a primit-o în anii dinainte. El a fost înconjurat de influenţe a căror ţintă era de a doborî pe cei care oscilează între principiu şi tentaţie; totuşi, Cuvântul lui Dumnezeu îl prezintă pe Daniel ca având un caracter fără prihană. Daniel nu a îndrăznit să se încreadă în propria lui putere morală. Rugăciunea era pentru el o necesitate. El a făcut din Dumnezeu tăria lui, iar temerea de Domnul era continuu înaintea lui în toate lucrurile vieţii. Daniel avea darul blândeţii autentice. El era credincios, hotărât şi nobil. Căuta să trăiască în pace cu toţi, fiind în acelaşi timp neclintit, precum cedrul cel falnic, atunci când era vorba de principiu. În tot ceea ce nu venea în contradicţie cu închinarea faţă de Dumnezeu, el era respectuos şi ascultător faţă de cei care aveau autoritate asupra lui; însă el avea un simţ atât de înalt al datoriei faţă de Dumnezeu, încât cerinţele conducătorilor pământeşti erau subordonate. Nici un motiv egoist nu-l putea determina să se abată de la datoria sa. Caracterul lui Daniel este prezentat ca un exemplu izbitor de ceea ce poate face harul lui Dumnezeu din oameni decăzuţi datorită firii pământeşti şi întinaţi de păcat. Raportul vieţii sale nobile, de tăgăduire de sine, constituie o încurajare pentru noi, oamenii obişnuiţi. Din exemplul său putem căpăta putere să rezistăm în mod nobil ispitei şi să stăm neclintiţi, prin harul blândeţii, de partea binelui, în cele mai grele încercări.”
12 Martie 2016
„Cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.” Ioan 13:32
„Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se umflă de mândrie, nu se laudă, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată.” Biblia ne cere în mod imperios să fim curtenitori; şi ea ne prezintă multe ilustraţii ale unui spirit lipsit de egoism, ale harului blândeţii, ale unui comportament atrăgător care caracterizează adevărata politeţe. Acestea sunt doar reflecţii ale caracterului lui Hristos. Amabilitatea şi curtoazia autentică ce există în lume, chiar şi printre cei ce nu recunosc Numele Său, provin de la El, iar El doreşte ca aceste trăsături de caracter să fie reflectate în mod desăvârşit în copiii Săi. Scopul Său este ca oamenii să poată vedea în noi frumuseţea Lui. Creştinismul va face din om un gentleman. Domnul Hristos S-a purtat frumos chiar cu persecutorii Săi; iar urmaşii Lui adevăraţi vor avea acelaşi spirit. Priviţi-l pe Pavel când a fost adus în faţa conducătorilor. Cuvântarea sa înaintea lui Agripa constituie o ilustrare a adevăratei curtoazii, ca şi a unei elocinţe convingătoare. Evanghelia nu încurajează politeţea de formă, întâlnită în mod obişnuit în lume, ci acea curtoazie care izvorăşte dintr-o bunătate autentică a inimii. Noi nu suntem pentru manifestarea a ceea ce lumea numeşte curtoazie, ci pentru acea curtoazie pe care oricine o va lua cu sine în locaşurile cereşti ale celor mântuiţi.” – E.G. White, Căminul advent, pag 425.
11 Martie 2016
„Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu față de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el. Cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta: astfel se face că dragostea este desăvârşită în noi, pentru ca să avem deplină încredere în ziua judecății.” 1 Ioan 4:16,17
„Dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, … să-l ridicaţi cu duhul blândeţii.” Galateni 6,1. Cuvântul tradus aici prin „ridicaţi” înseamnă a repune în încheietură, asemenea unui os dislocat. Cât de sugestivă este metafora! Cel care cade în greşeală sau în păcat are legăturile rupte cu tot ceea ce îl înconjoară. Ar putea să-şi dea seama de greşeala făcută şi să fie copleşit de remuşcări; dar nu se poate recupera singur. Este confuz şi încurcat, înfrânt şi neajutorat. El trebuie îndreptat, vindecat, refăcut. „Voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii.” Numai iubirea care curge din inima lui Hristos poate vindeca. Numai acela în care curge acest fel de iubire, asemenea sevei în copac sau sângelui în corp, poate reface sufletul rănit. Influenţele iubirii au o putere minunată, căci acestea sunt divine. Răspunsul dat cu blândeţe, care „potoleşte mânia,” iubirea care „este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate”, dragostea care „acoperă o sumedenie de păcate” (Proverbele 15,1; 1Corinteni 13,4; 1Petru 4,8) – dacă am fi dispuşi să învăţăm lecţia, ce putere vindecătoare ar primi în dar vieţile noastre! Cum ar fi transformate vieţile noastre şi cum s-ar preschimba pământul după chipul cerului şi ar fi o anticipare a acestuia! Aceste lecţii preţioase pot fi predate cu atâta simplitate, încât să fie înţelese chiar şi de nişte copilaşi. Inima copilului este fragedă şi uşor de impresionat; iar când noi, care suntem mai în vârstă, ne vom „face ca nişte copilaşi” (Matei 18,3), când vom învăţa simplitatea, blândeţea şi dragostea delicată a Mântuitorului, nu vom găsi că este greu să atingem inimile celor mici şi să-i învăţăm lucrarea de vindecare prin iubire. Desăvârşirea există şi în cele mai mici, şi în cele mai mari lucrări ale lui Dumnezeu. Mâna care a aşezat lumile în spaţiu este mâna care modelează florile de pe câmp. Examinaţi sub microscop cele mai mărunte şi mai comune flori care cresc pe marginea drumului şi observaţi frumuseţea şi desăvârşirea minunată în toate părţile acestora. Tot aşa, desăvârşirea poate fi găsită şi în cele mai umile existenţe; cele mai comune sarcini, împlinite cu o credincioşie străbătută de iubire, sunt frumoase înaintea lui Dumnezeu. Atenţia plină de conştiinciozitate acordată lucrurilor mărunte ne va face împreună lucrători cu Dumnezeu şi ne va aduce lauda de la Acela care vede şi cunoaşte totul.” – E.G.White, Educația, pag. 114
10 Martie 2016
„Deci, ca unii care prin ascultare de adevăr, v-aţi curăţit sufletele prin ȘDuhul, ca să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima; fiindcă ați fost născuți din nou nu dintr-o sămânță, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvîntul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac.” 2 Petru 1:22,23.
„Cuvântul lui Dumnezeu – adevărul – este canalul prin care Domnul Îşi manifestă Duhul şi puterea Sa. Ascultarea de cuvânt produce rodul calităţii cerute – „dragostea de fraţi neprefăcută”. Această iubire este născută în cer şi conduce la simţăminte înalte şi acţiuni lipsite de egoism. Când adevărul devine un principiu dăinuitor în viaţă, sufletul este născut „din nou nu dintr-o sămânţă, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac”. Această naştere din nou este rezultatul primirii lui Hristos ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu. Când prin Duhul Sfânt adevărurile divine se întipăresc în inimă, atunci iau naştere noi concepţii, iar puterile până aici adormite sunt trezite ca să conlucreze cu Dumnezeu. Aşa a fost cu Petru şi cu ceilalţi ucenici. Hristos a fost pentru lume Descoperitorul adevărului. Prin El, sămânţa cea nestricăcioasă – Cuvântul lui Dumnezeu – a fost semănată în inimile oamenilor. Dar multe dintre cele mai preţioase învăţături ale marelui Învăţător au fost rostite faţă de unii care atunci nu le-au înţeles. Când, după înălţarea Sa, Duhul Sfânt le-a reamintit ucenicilor învăţăturile Sale, sentimentele lor adormite s-au trezit. Înţelesul acestor adevăruri a străfulgerat în mintea lor ca o nouă descoperire şi adevărul, curat şi nealterat, şi-a făcut loc. Atunci ei au ajuns să se împărtăşească de experienţa minunată a vieţii Sale. Cuvântul a dat mărturie prin ei, oameni aleşi de El, şi ei au vestit adevărul cel puternic: „Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr”. „Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui, şi har după har” (Ioan 1,14.16). Apostolul i-a îndemnat pe credincioşi să cerceteze Scripturile, ca printr-o cuvenită înţelegere a lor să-şi poată face lucrarea sigură pentru veşnicie. Petru a înţeles că, în experienţa fiecărui suflet care, în cele din urmă, va fi biruitor, vor fi momente de nedumerire şi încercare; dar el mai ştia că o înţelegere a Scripturilor îl va face în stare pe cel ispitit să-şi amintească de făgăduinţele care îi vor mângâia inima şi îi vor întări credinţa în Cel Atotputernic.” – E.G.White, Istoria Faptelor Apostolilor, pag. 520
9 Martie 2016
„Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască și el cum a trăit Isus.” 1 Ioan 2:6
„Ce este creștinismul? Creștinismul are o însemnătate mult mai vastă decât își închipuie mulți. Creștinismul nu are un crez sau o confesiune. El este Cuvântul Aceluia care trăiește și locuiește din veșnicie. El este un principiu viu și însuflețitor, care pune stăpânire asupra sufletului, a inimii, a motivelor și întregii ființe. Creștinism – O, de am înțelege din experiență înrăurirea lui! El este o experiență vitală, personală, care înalță și înnobilează întreaga ființă. Orice om este răspunzător înaintea lui Dumnezeu, care a luat măsuri ca toți să primească această binecuvântare. Dar mulți nu o primesc, deși Hristos a răscumpărat-o pentru ei, pe un preț nemărginit de mare. Ei n-au apucat această binecuvântare cu bogățiile ei și de aceea, și-au păstrat trăsăturile lor de caracter nepotrivite, iar păcatul pândește la ușa lor. În timp ce ei profesează evlavia aparentă, Satana îi face unelte ale sale, pentru a dărâma și a produce confuzie acolo unde ei pot. Ei exercită o influență înnăbușitoare asupra sufletelor multora, care necesită un exemplu care să le ajute înaintării lor spre cer. Care sunt supușii Împărăției lui Dumnezeu? Toți cei care fac voința Sa. Aceștia au îndreptățire, pace, bucurie prin Duhul Sfânt. Membrii Împărăției lui Hristos sunt fii lui Dumnezeu, părtași la marea Sa moștenire. Aleșii lui Dumnezeu sunt un neam ales, un popor deosebit, o națiune sfântă ca să dea pe față laudele aceluia care i-a chemat de la întuneric la lumina Sa minunată. Ei sunt sarea pământului, lumina lumii. Ei sunt pietre vii, o preoție împărătească. Ei sunt în împărtășire cu Hristos Isus. Aceștia sunt cei care urmează Mielușelul, oriunde El ar merge.” – E.G.White, Mărturii speciale, pag 368
8 Martie 2016
„Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.” 1 Petru 2,9
Când citim Cuvântul lui Dumnezeu, este atât de evident că poporul Său trebuie să fie deosebit şi distinct de lumea necredincioasă din jurul lor. Poziţia noastră este de mare însemnătate şi înfricoşătoare; pentru că trăim în timpul sfârşitului, cât este de important să imităm exemplul Domnului Hristos şi să umblăm exact aşa cum a umblat El. „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze”(Matei 16,24). Părerile şi înţelepciunea oamenilor nu trebuie să ne călăuzească sau să ne stăpânească. Acestea îndepărtează întotdeauna de cruce. Slujitorii lui Hristos nu au aici nici cămin, nici vreo comoară. Ce bine ar fi ca ei să înţeleagă că numai pentru că Domnul locuieşte între noi putem trăi în pace şi siguranţă printre vrăjmaşii noştri. Nu este privilegiul nostru să pretindem favorurile speciale ale lumii. Trebuie să consimţim să fim săraci şi dispreţuiţi în mijlocul oamenilor, până ce lupta se va sfârşi şi se va obţine biruinţa. Mădularele lui Hristos sunt chemate să iasă afară din lume şi să se despartă de prietenia şi spiritul lumii; tăria lor constă în faptul că sunt aleşi şi primiţi de Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu era moştenitorul tuturor lucrurilor şi stăpânirea şi slava acestei lumi I-au fost promise Lui. Cu toate acestea, când a venit în această lume, nu a venit cu bogăţii sau splendoare. Lumea nu înţelegea unirea Sa cu Tatăl; desăvârşirea şi slava caracterului Său divin erau ascunse de la ei. De aceea, El a fost „dispreţuit şi părăsit de oameni”, şi „noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit”(Isaia 53,3). Aşa cum a fost Domnul Hristos când a fost în lume, aşa trebuie să fie şi urmaşii Lui. Ei sunt fii ai lui Dumnezeu, împreună moştenitori cu Hristos; iar domnia şi stăpânirea le aparţin lor. Lumea nu înţelege caracterul şi chemarea lor sfântă; ei nu văd că aceştia fac parte din familia lui Dumnezeu. Unirea şi părtăşia lor cu Tatăl şi Fiul nu sunt vădite şi, în timp ce lumea priveşte la umilirea şi ruşinea lor, nu se vede ceea ce sunt sau ce vor fi. Ei sunt străini. Lumea nu îi cunoaşte şi nu apreciază motivele care îi însufleţesc.” – E.G.White, Mărturii vol. 1, pag. 286.
7 Martie 2016
„Dar, după cum este scris: ,,Lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile, pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.” – 1 Corinteni 2:9,10
Inima iubirii divine tânjeşte după copiii Săi de pe pământ cu o putere mai tare decât moartea. Dând pe Fiul Său pentru noi, El ne-a dăruit totul în acest unic dar. Viaţa, moartea şi lucrarea de mijlocire a Mântuitorului, lucrarea îngerilor în favoarea noastră şi suspinele negrăite ale Duhului Sfânt şi, mai presus de toate, Tatăl lucrând totul prin toţi, interesul necontenit al fiinţelor cereşti: toate acestea sunt puse în slujba mântuirii oamenilor. Să contemplăm deci sacrificiul uimitor adus pentru noi. Să căutăm să înţelegem şi să apreciem activitatea şi energia pe care cerul le depune pentru câştigarea celor pierduţi şi aducerea lor înapoi în casa Tatălui. Motive mai bune şi mijloace mai puternice decât cele folosite nu s-ar putea pune niciodată în acţiune; răsplata cea peste măsură de mare pentru împlinirea în dreptate a datoriei, bucuria cerului, societatea îngerilor, comuniunea şi iubirea lui Dumnezeu şi a Fiului Său, înălţarea şi dezvoltarea tuturor facultăţilor noastre de-a lungul tuturor veacurilor: nu sunt toate acestea puternice stimulente şi încurajări care să ne determine să aducem Creatorului şi Răscumpărătorului nostru o slujire pornită dintr-o inimă plină de iubire? Pe de altă parte, judecăţile lui Dumnezeu rostite împotriva păcatului, o răsplată inevitabilă, degradarea caracterului nostru şi răsplătirea finală sunt prezentate în Cuvântul lui Dumnezeu spre a ne avertiza împotriva primejdiei de a sluji lui Satana. Să nu ţinem seama oare de bunătatea lui Dumnezeu? Ce ar fi putut face El mai mult? Să ne aşezăm deci într-o bună şi dreaptă legătură cu El, care ne-a iubit şi ne iubeşte cu o dragoste uimitoare. Să ne folosim deci cât mai mult de mijloacele harului care ne-au fost puse la dispoziţie pentru ca să fim transformaţi până la deplina asemănare cu El şi pentru a fi readuşi în tovărăşia îngerilor slujitori, în armonie şi comuniune cu Tatăl şi cu Fiul.” – E.G.White, Calea către Hristos, pag. 22
6 Martie 2016
„Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie, aur, argint, pietre scumpe, lemn, fîn, trestie,lucrarea fiecăruia va fi dată pe față: ziua Domnului o va face cunoscut, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea, rămâne în picioare, el va primi o răsplată.” – 1 Corinteni 3: 12-14
Nu trebuie să existe lenevie. Viața este ceva important, o investiție sacră; orice clipă a ei trebuie îmbogățită în chip înțelept, cu rezultate ce se vor vedea în veșnicie. Dumnezeu cere de la fiecare să facă tot binele posibil. Talanții pe care ni i-a încredințat spre păstrare trebuie valorificați la maximum. El ni i-a pus în mână pentru a-i folosi pentru slava și onoarea Numelui Său și pentru binele semenilor noștri. Domnul are făgăduințe prețioase pentru această viață pentru aceia care păzesc Legea Lui. El spune: „Fiule, nu uita învățăturile mele, și păstrează în inima ta sfaturile mele! Cãci ele îți vor lungi zilele și anii vieþii tale, și-ți vor aduce multă pace. Să nu te părăsească bunătatea și credincioșia; leagă-ți-le la gât, scrie-le pe tăblița inimii tale. Și astfel vei căpăta trecere și minte sănătoasă, înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor.”(Prov. 3,1-4). Dar o răsplată mai bună decât cele pământești îi așteaptă pe cei care, bazându-și lucrarea pe Stânca cea tare, fãuresc caractere conform Cuvântului viu. Pentru ei este pregătită „cetatea care are temelii tari, al cărui meșter și ziditor este Dumnezeu”(Evrei 11,10). Străzile ei sunt pavate cu aur. În ea se află Paradisul lui Dumnezeu, udat de râul vieții, care izvorăște din tron. De partea cealaltă a râului, în mijlocul drumului, se află pomul vieții, care rodește în fiecare lună, iar frunzele lui sunt pentru tămăduirea neamurilor. Părinți, învățători și discipoli, nu uitați că zidiți pentru veșnicie. Vedeți dacă temelia e sigură; apoi construiți cu fermitate, cu efort continuu, dar în dragoste și blândețe. Astfel, clădirea voastră va sta neclintită nu numai atunci când vin furtunile ispitei, dar și atunci când revărsarea copleșitoare a mâniei lui Dumnezeu va acoperi lumea.” – E.G.White, Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, pag 64.
5 Martie 2016
„După harul lui Dumnezeu, care mi-a fost dat, eu, ca un meşter-zidar înțelept, am pus temelia, şi un altul clădeşte deasupra. Dar fiecare să ia bine seama cum clădeşte deasupra. Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă, şi care este Isus Hristos.” 1 Corinteni 3:10,11
Marea lucrare a părinților și a educatorilor este formarea caracterului, căutând să refacă imaginea lui Isus în aceia care se află în grija lor. Cunoașterea științifică devine lipsită de importanță pe lângă acest măreț țel, dar întreaga și adevărata educație poate să ajute la dezvoltarea unui caracter neprihănit. Formarea caracterului este o lucrare de-o viață pentru veșnicie. Dacă toți și-ar putea da seama de acest lucru și ar fi conștienți de faptul că destinul nostru și al copiilor noștri ni-l hotărâm individual, pentru viața sau pentru ruină veșnică, ce schimbare ar avea loc! Cât de diferit ne-am petrece timpul de probă și ce caractere nobile ar umple lumea noastră! Întrebarea care trebuie să ne fie familiară fiecăruia dintre noi este: Pe ce temelie construiesc eu? Avem privilegiul de a lucra cu sârg pentru nemurire și este cât se poate de important ca să săpăm adânc, înlăturând tot ce este slab și construind pe stânca cea tare – Isus Hristos. El este temelia cea mai sigură. „Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă și care este Isus Hristos”(1 Cor. 3,11). Numai în El este salvare. „În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți.”(Fapte 4,12). Odată temelia pusă, avem nevoie de înțelepciunea necesară pentru a ști să construim. Când era aproape să ridice sanctuarul în pustie, Moise a fost atenționat: „Ia seama să faci totul după chipul care ți-a fost arătat pe munte”(Evrei 8,5). Dumnezeu ne-a lăsat modelul în Legea Sa. Zidirea caracterului nostru trebuie să urmeze „chipul care ți-a fost arătat pe munte”. Legea este marele standard al neprihănirii. Ea reprezintă caracterul lui Dumnezeu și este testul loialității noastre față de guvernarea Sa, fiindu-ne descoperită în toată frumusețea și perfecțiunea ei, în viața lui Hristos… Este nevoie de multă grijă pentru a reuși în lucrarea de zidire a caracterului. Respectarea planului Meșterului ziditor trebuie să fie o preocupare serioasă. Structura trebuie să fie solidă. Nu poate fi admis lucrul neglijent, de mântuială, pentru că astfel clădirea se poate prăbuși. În această lucrare, trebuie întrebuințate puterile întregii ființe. El cere tărie și energie bărbătească; nu există resurse de cheltuit în chestiuni neimportante. Este nevoie de efort serios, atent și perseverent, pentru evitarea obiceiurilor, preceptelor și asocierilor lumești. Gândirea adâncă, țelul precis, integritatea sunt esențiale. – E.G.White, Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, pag 63.
4 Martie 2016
,,Căci cine iubeşte viaţa, şi vrea să vadă zile bune, să-şi înfrâneze limba de la rău, şi buzele de la cuvinte înşelătoare. Să se depărteze de rău şi să facă binele, să caute pacea, şi s-o urmărească. Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniţi, şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor.” 1 Petru 3:10-13
„Să clădim armonios. Nici unul dintre noi nu îşi poate permite să păcătuiască. Este prea scump. Păcatul orbeşte într-atât ochii, încât răul nu se poate discerne, şi prin faptele lor neglijente, cei orbiţi astfel devin instrumente ale nelegiuirii, care lucrează pentru Satana… Vegheaţi ca să nu păcătuiţi. Ţineţi-vă în frâu limba. Căutaţi ocazii de a face bine şi de a binecuvânta pe oameni privind totdeauna la Domnul Isus, crescând în harul şi cunoştinţa adevărului. Dacă doriţi viaţa de sus, trebuie să trăiţi acum viaţa de sus în viaţa de jos, din această lume. Noi lucrăm pentru această viaţă şi pentru veşnicie. O viaţă bine clădită se formează vieţuind după planul adăugirii, adunând har după har în fapte bune, în credinţă, răbdare, cumpătare, bunăvoinţă, curaj şi tăgăduire de sine. Voi sunteţi casa lui Dumnezeu. Voi sunteţi clădirea lui Dumnezeu. Dacă învăţaţi de la Hristos, nu veţi fi o combinare dezordonată de lucruri opuse şi neconsecvente astăzi serioşi şi evlavioşi, mâine nepăsători şi uşuratici. Domnul Hristos a luat toate măsurile pentru ca, prin caracterul care v-a fost dat, caracterul vostru să fie armonios. Atunci clădiţi-l în armonie. Să se înalţe clădirea, piatră cu piatră. Apucaţi razele de lumină divină de la Domnul Isus şi faceţi ca acestea să strălucească pe cărarea celor care se află în întuneric. Întregul Univers al lui Dumnezeu priveşte la noi cu deosebit interes.” – E.G.White,(Scrisoarea 6a, 1890)
3 Martie 2016
„De aceea, pe orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stîncă. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă.” Matei 7:24,25
„Să clădim pe stâncă. Domnul Hristos a ilustrat clădirea caracterului printr-o casă zidită pe o stâncă, faţă de care vântul şi furtuna erau lipsite de putere, şi printr-o casă zidită pe nisip, care a fost dărâmată. Noi trăim vremuri primejdioase. În mijlocul scenelor în schimbare, cu erezii şi învăţături false, care pătrund şi care vor pune la încercare credinţa tuturor, casa care este zidită pe stânca cea solidă nu poate fi zguduită. Însă atunci când vor veni vântul şi furtuna, casa clădită pe nisip va cădea şi mare va fi căderea acesteia. Deci să fim atenţi cum clădim. Nimeni să nu clădească neînţelept. Cuvântul lui Dumnezeu este singura noastră temelie. Vom fi puşi faţă în faţă cu multe lucruri care seamănă cu adevărul. Multe dintre aceste minciuni vor fi foarte amăgitoare şi atractive, însă, dacă sunt primite, ele vor da la o parte stâlpii temeliei pe care i-a pus Domnul Hristos şi se va clădi deasupra ceva omenesc. Sunt mulţi care au ochi să vadă, dar nu văd, au urechi de auzit, dar nu aud şi, călăuziţi fiind de Satana, pregătesc temelii false pentru minţile omeneşti. Toţi trebuie să studieze lecţiile Domnului Hristos. Adevărul este puternic, plin de conţinut. Acest adevăr trebuie prezentat tuturor, căci Satana se va strecura cu lucruri plăcute, prin care va vrea să facă fără valoare Cuvântul lui Dumnezeu şi să îndepărteze minţile de la adevăr către născociri.” – E.G.White,(Scrisoarea 223, 1905
2 Martie 2016
„În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul. Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un lăcaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.” – Efeseni 2:21,22
„Dumnezeu aşteaptă ca noi să zidim caractere în conformitate cu Modelul aşezat înaintea noastră. Trebuie să punem cărămidă peste cărămidă, adăugând har peste har, găsind punctele noastre slabe şi corectându-le potrivit cu indicaţiile date. Când se vede o fisură în pereţii unei case, ştim că ceva nu este în regulă cu clădirea. În zidirea caracterelor noastre adesea sunt văzute fisuri. Dacă aceste defecte nu sunt reparate, casa va cădea când furtuna încercării va bate asupra ei. Dumnezeu ne dă tărie, putere de judecată şi timp pentru ca să clădim caractere pe care să-Şi poată pune pecetea aprobării. El doreşte ca fiecare copil al Său să construiască un caracter nobil, săvârşind fapte curate şi înălţătoare, ca la sfârşit să poată prezenta o structură simetrică, un templu frumos, preţuit de om şi de Dumnezeu. În formarea caracterului trebuie să clădim pe Hristos. El este temelia sigură, o temelie ce nu poate fi clintită niciodată. Furtuna ispitei şi încercării nu poate clătina clădirea consolidată pe Stânca veşnică. Cel ce ar vrea să crească, să devină o construcţie frumoasă pentru Domnul, trebuie să cultive fiecare putere a fiinţei sale. Numai prin folosirea corectă a talentelor se poate caracterul dezvolta armonios. În felul acesta punem la temelie ceea ce este reprezentat în Cuvânt ca fiind aur, argint şi pietre scumpe – material ce va trece testul focului purificator al lui Dumnezeu. În zidirea caracterelor noastre, Domnul Hristos ne este exemplul.” – E.G.White, Îndrumarea copilului, pag. 166
1 Martie 2016
„”Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har, în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.” Romani 5:1,2
„Marile principii ale Legii, izvorâte din însăşi natura lui Dumnezeu, sunt cuprinse în cuvintele Domnului Hristos de pe Munte. Oricine clădeşte pe ele, clădeşte pe Hristos, Stânca veacurilor. Primind Cuvântul, Îl primim pe Hristos. Şi numai aceia care primesc astfel cuvintele Sale, clădesc pe El. „Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă şi care este în Isus Hristos” (1 Cor. 3,11). „Nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi” (Fapte 4,12). Hristos, Cuvântul, descoperirea lui Dumnezeu – manifestarea caracterului Său, a Legii Sale, a iubirii Sale, a vieţii Sale – este singura temelie pe care putem clădi un caracter durabil. Noi clădim pe Hristos, dacă ascultăm de Cuvântul Său. Nu este neprihănit cel care are doar plăcere de neprihănire, ci acela care împlineşte neprihănirea. Sfinţenia nu este numai o răpire sufletească; ea este rezultatul supunerii noastre faţă de Dumnezeu; ea înseamnă a face voia Tatălui nostru ceresc. Când copiii lui Israel au tăbărât la hotarele ţării făgăduite, nu era deajuns din partea lor să aibă o cunoaştere oarecare despre Canaan sau să cânte cântările Canaanului. Numai lucrul acesta n-avea să le dea dreptul să stăpânească viile şi livezile de măslini din ţara cea minunată. Ei puteau să pună stăpânire pe ea numai prin ocupaţie, conformându-se condiţiilor, dând dovadă de credinţă vie în Dumnezeu, însuşindu-şi făgăduinţele Sale, în timp ce trebuia să asculte de îndrumările Sale. Religia înseamnă a împlini cuvintele lui Hristos nu pentru a câştiga favoarea lui Dumnezeu, ci din cauză că, deşi cu totul nevrednici, am primit darul iubirii Sale. Hristos întemeiază mântuirea omului nu pe simpla mărturisire, ci pe credinţa care se dovedeşte prin faptele de neprihănire. Ce se aşteaptă din partea urmaşilor lui Hristos este să şi facă, nu numai să zică. Caracterul se formează prin acţiune. „Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu” (Romani 8,14). – E.G.White, Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pag. 149