Fapte 4,18,21: Şi după ce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu nici un chip, nici să mai înveţe pe oameni în Numele lui Isus… I-au ameninţat din nou, şi i-au lăsat să plece, căci nu ştiau cum să-i pedepsească, din pricina norodului. Fiindcă toţi slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate.
Au căzut cu toţii de acord că ar fi fost inutil să nege faptul că omul acela fusese vindecat prin puterea dată apostolilor în Numele lui Isus cel răstignit. Bucuroşi ar fi acoperit minunea cu minciuni, dar aceasta fusese înfăptuită în plină zi, în faţa unei mulţimi, şi deja ajunsese la cunoştinţa a mii de oameni. Ei simţeau că această lucrare trebuia imediat oprită, altfel Isus va câştiga mulţi credincioşi, apoi va urma ocara lor şi vor fi socotiţi vinovaţi de omorârea Fiului lui Dumnezeu. În ciuda dispoziţiei lor de a-i nimici pe ucenici, nu au îndrăznit decât să-i ameninţe cu cea mai severă pedeapsă, dacă mai continuau să înveţe sau să lucreze în Numele lui Isus. La aceasta, Petru şi Ioan au declarat cu îndrăzneală că lucrarea le fusese dată de Dumnezeu şi că nu puteau decât să vorbească despre lucrurile pe care le văzuseră şi le auziseră. Istoria Mântuirii 252-253.